Protecția datelor cu caracter personal ale copiilor este un subiect important, iar părinții, educatorii și profesorii ar trebui să îi instruiască cu privire la siguranța lor pe internet. Procesul de instruire ar trebui să fie continuu. Rezumăm mai jos câteva informații și reguli elementare care ar trebui cunoscute de toți copiii care utilizează internetul.
Ce ar trebuie să știe copiii despre datele cu caracter personal?
Datele personale sunt informații precum numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de acasă, fotografii, interese și multe alte informații cu privire la o persoană.
Datele sensibile includ, de exemplu, religia, opiniile politice, informațiile despre sănătate și rasă.
17 reguli de comunicat copiilor care folosesc Internetul:
1. Nu dau datele mele personale sau datele familiei mele decât dacă părinții sau tutorii mei își dau acordul.
2. La școală cer să fiu informat despre colectarea datelor mele.
3. Școala trebuie să aibă grijă de securitatea datelor mele.
4. Nu încarc nimic online fără permisiunea părinților mei.
5. Cunosc faptul că orice încarc pe Internet rămâne acolo.
6. Nu apăs butonul de trimitere, notificare sau postare decât dacă am permisiunea părinților mei.
7. Comentez și încarc postări care nu dezvăluie date personale ale mele, ale familiei sau ale prietenilor mei.
8. Am citit cu atenție politica aplicațiilor / termenilor de utilizare a datelor înainte să accept.
9. Cer să fiu informat într-un limbaj pe înțelesul meu despre utilizarea datelor.
10. Nu răspund străinilor pe internet și nu comunic cu aceștia.
11. Mă gândesc de două ori înainte să trimit cuiva o fotografie cu mine.
12. Mă gândesc de trei ori înainte să încarc pe Internet o fotografie cu mine.
13. Aleg parole puternice care includ cel puțin 9 caractere constând din litere mari și minuscule, cifre și simboluri, de exemplu fQhg8294517Ts&*%!^
14. Nu spun parola nimănui.
15. Schimb parola des.
16. Nu folosesc calculatoare partajate.
17. Verific dacă dispozitivul are antivirus înainte să îl folosesc.